Bogdan Burcea a anunțat echipa pentru meciul din această seară de la Euro 2020, România – Germania. „Dacă jucătoarele de la 9 metri reușesc să îmbrace jocul Cristinei Neagu, sunt convins că vom avea succes”

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:

Bogdan Burcea, selecționerul primei reprezentative, a anunțat echipa pentru meciul din această seară de la Euro 2020, România – Germania (ora 19:00). Pe foaia de joc nu se regăsesc cele două jucătoare de la CSM București, Laura Moisă și Denisa Dedu.

Cine transmite la tv turneul final al Campionatului European 2020 de handbal feminin din Danemarca.

Bogdan Burcea a anunțat echipa și modul cum poate fi câștigat meciul de debut la Euro 2020

Reprezentativa României a efecuat aseară, la Kolding, primul antrenament în sală de la sosirea în Danemarca, după o izolare de 48 de ore la hotel.

„Au trecut două zile fără antrenamente, însă fetele au făcut mișcare în camera de hotel, au urmat un program cu exerciții recomandat de către staff. La antrenament s-au simțit foarte bine, le-am văzut entuziaste, concentrate și hotârate”, selecționerul Bogdan Burcea

Staff-ul tehnic a anunțat și echipa pentru meciul de debut de azi cu Germania. Laura Moisă era oricum indisponibilă. Pe foaia de joc nu va fi nici Denisa Dedu, care a fost nevoită să efectueze în această dimineață o nouă testare pentru Covid-19. Rezultatul va veni însă mai târziu, motiv pentru care s-a decis ca Ana Maria Măzăreanu și Yuliya Dumanska să fie portarii pentru această confruntare extrem de puternică.

bogdan burcea a anunțat echipa

Echipa României pentru jocul cu Germania:

  • Portari: Ana-Maria Măzăreanu, Yuliya Dumanska
  • Extreme stânga: Nicoleta Dincă, Ana Maria Iuganu
  • Interi stânga: Cristina Neagu, Anca Polocoșer
  • Centri: Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa, Ana-Maria Țicu
  • Interui dreapta: Laura Popa, Ana-Maria Savu
  • Extreme dreapta: Alexandra Dindiligan, Sonia Seraficeanu
  • Pivoți: Lorena Ostase, Alexandra Subțirică Iovănescu

„Orice jucător pentru echipa României e important, Laura și Crina sunt două jucătoare care au jucat la ultimele turnee finale, au avut meciuri în Champions League în acest an, erau jucătoare care puteau să ofere un plus acestei echipe. E cel mai ușor să te plângi de condiții sau de neajunsuri, important e să ne concentrăm, să avem o echipă unită, să fim disciplinați și să credem în șansa noastră”, a declarat selecționerul

Bogdan Burcea a arătat și posibil drum spre o primă victorie: „Numai echipa poate reprezenta un atu. Dacă jucătoarele de la 9 metri reușesc să îmbrace jocul Cristinei Neagu, sunt convins că vom avea succes. Ele trebuie să aibă încredere în forțele proprii, să aibă încredere în ceea ce am pregătit în puținul timp pe care l-am  avut la dispoziție și să lupte până în ultima fracțiune de secundă pentru victorie”.

Citește și: Germania atacă România cu 12 jucătoare din Liga Campionilor.

România face parte din Grupa D la Euro 2020, alături de Norvegia, Germania și Polonia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…