Întrebari fără răspuns pentru Cristi Balaj: Când te-ai compromis? Pe 13 sau pe 15 septembrie?

Întrebari fără răspuns pentru Cristi Balaj: Când te-ai compromis? Pe 13 sau pe 15 septembrie?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nici măcar o secundă n-a fost vorba de vreun alt înlocuitor pentru Marian Copilu la CFR Cluj, în afară de Cristi Balaj. Am convingerea că manevra a fost premeditată. Că mai devreme sau mai târziu actualul șef de la ANAD venea oricum spre CFR. Dar ce îl legitimează pentru noua funcție? E un strateg? E un făuritor de echipe? E un bun manager? Un organizator desăvârșit? Care ar fi arma lui principală în noua funcție?

Cristi Balaj a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai buni și echilibrați arbitri români. Dar despre care, totuși, voci din lumea fotbalului l-au turnat ca „om de casă al CFR-ului”. Unul dintre ei, Adrian Porumboiu.

Decebal Rădulescu, editorial despre Cristi Balaj, noul președinte de la CFR Cluj. I-a apărat cu toate riscurile

Din statistici și meciuri arbitrate nu reiese clar apartenența la echipa din Gruia, dacă ne uităm la trecut. Mai degrabă, mutarea lui acolo, acum, poate anunța o influență pozitivă din perspectiva arbitrajelor pentru CFR Cluj. Balaj e un tip abil. Mulți dintre cei care-l cunosc îl caracterizează ca pe un om strict, coerent, dar și alunecos uneori. Se poate observa că în multe dintre situațiile în care a fost întrebat cu privire la faze dificile, în calitate de fost arbitru, Balaj aproape că niciodată n-a învinuit vreun fost coleg.

Pentru el, dreptate au avut mereu cei cu fluierul în mână. Nu mai departe de week-endul trecut a apreciat că Istvan Kovacs l-a eliminat corect pe Steliano Filip în FCSB – Dinamo: „Nu vă ascund faptul că în momentul în care am văzut intrarea lui Filip, cu agresivitatea și răutatea sa, părerea mea a fost că este justificat cartonașul roșu. E păcat că un jucător care cu un minut înainte a fost atenționat de arbitru, să aibă o asemenea intrare. Să îți faci singur dreptate. Nu am fost surprins că i s-a arătat roșu”, a spus Balaj pentru emisiunea „Ora exactă în sport”.

Cu alte cuvinte el nu lasă loc de interpretări, chiar dacă, de exemplu, fostul mare arbitru Ion Crăciunescu a afirmat clar că Istvan a greșit grav. Că Steliano Filip nu trebuia eliminat. Și nu numai el. În general s-a căzut de acord că Istvan Kovacs a greșit.

Istvan și Hațegan sunt apropiații lui Cristi Balaj

Există voci din lumea arbitrajului romanesc care mărturisesc fără echivoc că Istvan Kovacs și Ovidiu Hațegan sunt copiii lui Cristi Balaj și că fostul arbitru are încă trecere mare la mai toți foștii săi colegi. Ăsta e și motivul pentru care aproape niciodată nu le găsește greșeli. Ba mai mult, le ia apărarea în situații clare de culpă. Acesta ar putea fi și motivul pentru care Ion Varga a vrut să-l angajeze.

Am convenit că nu e un mod de a-l răsplăti pentru ceea ce a făcut de-a lungul carierei pentru vișinii. Sau dacă e, patronul CFR se dovedește a fi un mare strateg. Rezolvă două probleme. Plătește o datorie mai veche, dar marchează și influențele pentru viitor. Metoda nu e nouă. Avem exemplul Rapid cu Costel Zotta. Sau FCSB. Care a tras la matcă doi oameni importanți din arbitraj: Valeriu Argăseala și Alexandru Tudor.

Ultimul a și mărturisit de curând că a greșit în favoarea echipei al cărei angajat este azi. Dar dacă a făcut-o, am convingerea că s-a întâmplat din cu totul alte considerente decât cele care ar putea ține de o filieră proFCSB. Sau Steaua, cum era atunci.

Cristi Balaj si Istvan Kovacs in cadrul Galei AFAN, desfasurata la Bucuresti, marti 20 august 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Pe 13 septembrie se compromite. Pe 15, nu mai e vorba de așa ceva

Întorcându-ne la Balaj mai putem observa un detaliu. Pe 13 septembrie a avut următoarea declarație: „Pe mine mă interesează ANAD. Vreau să protejez România. Să protejez sportul românesc. Nu vreau să las Agenția într-o situație grea și să se piardă ce am făcut până acum. Nu vreau să merg la CFR ca să mă compromit”, a explicat la ProX.

Pe 15 septembrie a revenit . Și-a dat seama că nu se mai compromite și a acceptat oferta: „S-a dat mâna, s-a convenit, urmează doar să parafăm. Am întâlnit oameni de cuvânt acolo”. Cu alte cuvinte, doar boul e consecvent, vorba unui fost coleg. Doar boul și unii de prin presă. Și mai e o chestiune de luat în calcul. Balaj a fost unul dintre cei mai fervenți susținători ai lui Gică Popescu în cursa pentru FRF.

În urmă cu câteva luni, la Realitatea Sportivă moderată de Claudiu Giurgea, lansa unul dintre ultimele atacuri: „Va fi un dezastru cu fotbalul românesc. Nu știu în ce masură cunoaște Răzvan Burleanu „Generația de Aur”. Ăsta i-a ciuruit, dar sportul pedepsește întotdeauna. Burleanu avea a treia șansă la alegeri. N-avea cum să câștige” a comentat virulent Balaj. Haaa! Te bufnește și râsul când te gândești că de acum înainte va fi coleg de lojă în Gruia cu Vasile Dîncu.

Politician PSD ancorat puternic în conducerea CFR, chiar factor de decizie, dar și rudă prin alianță cu Răzvan Burleanu. În fapt, Vasile Dîncu este conducătorul din umbră al FRF. Și atunci? Despre ce vorbim?

O altă revenire spectaculoasă în echipa ProSport! Decebal a făcut parte din celebra echipă ProSport de la finalul anilor '90, care a revoluționat presa scrisă. A absolvit Facultatea de Teologie din cadrul Universității București (1993-1997) și a intrat în presa sportivă la Sportul Românesc ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…