Bașkanii l-au așteptat degeaba pe Marius Șumudică la pregătire. Antrenorul român este în România, în carantină, cu mască și mănuși. Anunțul clubului Gaziantep

Redactor:
Sorin Barbu
Bașkanii l-au așteptat degeaba pe Marius Șumudică la pregătire. Antrenorul român este în România, în carantină, cu mască și mănuși. Anunțul clubului Gaziantep
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică nu a ajuns nici acum în Turcia. Jurnaliștii locali au scris că șefii lui Gaziantep îl așteptau să înceapă pregătirea cu echipa pe 3 aprilie. Lucrurile s-au lămurit vineri. Șumudică nu avea cum să ajungă în Turcia pentru că se află în carantină, în România.

„Ce ai făcut, Șumudică?”, au scris jurnaliștii turci după ce Marius Șumudică a plecat din Turcia cu un avion privat. Șefii s-au enervat și s-au gândit să-l amendeze, dar s-au răzgândit după intervenția energică a președintelui clubului.

Conducătorii au făcut programul și au stabilit de mai multe ori reunirea echipei. A fost întâi 26 martie, apoi 3 aprilie. Ziariștii spuneau de fiecare dată că Șumudică va fi la reunirea echipei. Doar că antrenorului îi era imposibil să ajungă. A fost obligat să stea izolat după ce s-a întors din Turcia.

„Am respectat perioada de carantină. Am stat 14 zile la mine aici, am mai vorbit cu lumea peste gard, dar am stat la distanță cu mască și mănuși.
Ești în regulă cu cei din Turcia?
Da, totul este în regulă. Chiar am primit acum un comunicat și știm că nu începe prea curând campionatul”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.

Șumudică, spionat peste gard de Bogdan Andone

Marius Șumudică și Bogdan Andone sunt cumnați. Stau gard în gard, iar antrenorul Astrei și-a „spionat vecinul”. Poate să depună mărturie că a respectat izolarea.

„Vecinul a fost în carantină 14 zile, l-am văzut prin curte cu masca pe figură. Avem poartă în gardul comun și când dăm mingea la el în curte intrăm pe acolo. Are un câine foarte furios, de buzunar, și ne este cam teamă de el. Mâine îi expiră cele 14 zile. Nu a venit la noi, nici nu l-am văzut ieșind din casă. Astăzi l-am văzut prin curte cu mască și mănuși.

A plecat din Turcia în ultimul ceas și a fost inspirat că a făcut asta. Să știi că se gândește că atunci când a fost bolnav, în luna decembrie, a avut COVID-19. Toți cei din staff au fost slăbiți în perioada respectivă”, a explicat Bogdan Andone la Digi Sport.

Marius Șumudică poate să stea liniștit. Șefii fotbalului turc au anunțat că fotbalul se va relua în luna iunie. În aceste condiții, șefii lui Gaziantep au mutat din nou antrenamentele, iar prima ședință de pregătire este programată acum pe 5 mai.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup