Veste bună pentru suporterii Rapidului! Când ar putea fi inaugurat noul stadion din Giulești + Unde vor avea loc derby-urile

Veste bună pentru suporterii Rapidului! Când ar putea fi inaugurat noul stadion din Giulești + Unde vor avea loc derby-urile
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii echipei din Giulești au primit o veste bună. Daniel Nicuale, președintele Rapidului, a dezvăluit că stadionul ar putea fi inaugurat mai devreme decât se așteptau.

Firma de construcții care se ocupă de stadionul din Giulești a anunțat că lucrările de la arena pe care va evolua Rapid sunt aproape finalizate, însă Daniel Niculae este de părere că trupa antrenată de Mihai Iosif poate reveni mai repede „acasă”.

Oficialul grupării din Giulești a transmis că există șanse ca inaugurarea stadionului să fie făcută în luna februarie a anului viitor, iar recepția în luna octombrie 2021.

Când ar putea fi inaugurat stadionul Rapid

Totodată, Daniel Niculae a explicat de ce beneficii vor avea parte suporterii Rapidului care vor merge pe arena care va avea 14.050 de locuri.

„Cel mai devreme, inaugurarea va fi în luna februarie. Recepția probabil va fi făcută peste o lună. Avizele, acolo sunt probleme. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Biroul va fi undeva cu vedere spre stradă și Teatrul Giulești, iar birourile clubului sportiv vor fi în cealaltă parte. Va fi o zonă amenajată cu un restaurant, precum la marile echipe.

Poți lua cina și să ai vedere și către stradă și către terenul de fotbal. Stadionul este foarte chic, foarte cochet. Acustica este una senzațională. Și eu mi-aș fi dorit să avem undeva la 19.230 de locuri, dar până la urmă este ok și așa. Sperăm să îl umplem meci de meci, iar derby-urile să le jucăm pe Arena Națională. Capacitatea Giuleștiului este una mică, mai ales pentru meciurile importante”, a declarat Daniel Niculae la emisiunea Liga Digisport

Derby-urile Rapidului vor avea loc pe Arena Națională

Deși momentul în care stadionul din Giulești va fi inaugurat se apropie cu pași rapizi, Victor Angelescu a transmis că Rapid va juca derby-urile cu Dinamo, FCSB și Craiova pe Arena Națională.

„Chiar după ce stadionul Giulești va fi dat de firma de construcții spre clubul sportiv, va mai dura. Nu iau în calcul să jucăm acolo în acest an. Aceasta a fost strategia dinainte. Am spus că derby-urile le vom juca pe Arena Națională. Giuleștiul înseamnă mult pentru noi, dar meciurile cu FCSB, Dinamo, Craiova le vom juca pe Arena Națională”, a declarat Victor Angelescu.

Informații despre noul stadion Rapid:

  • capacitate 14.050 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor)
  • preţ stadion: 39 milioane de euro
  • nivel de clasificare UEFA, 4
  • suprafață desfășurată de 40.522 mp
  • suprafaţa totală înierbată va fi de 120X80 m (inclusiv suprafaţa de gardă)
  • complexul va fi prevăzut cu săli de sport pentru diverse discipline sportive precum haltere, box, lupte/judo/karate, tenis/volei/baschet, atletism, precum şi săli de forţă sau recuperare şi pistă
  • de popice
  • spaţii de cazare pentru sportivi
  • spaţii de alimentaţie publică
  • spaţii administrative
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele