Justin Ștefan îi răspunde lui Sorin Cârțu, după ce președintele Universității Craiova l-a distrus în direct: „Nu trebuie să fi jucat fotbal ca să înțeleg asta! Am vorbit și cu Mihai Rotaru” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre scandalul momentului în fotbalul românesc, cu privire la implementarea sistemului VAR în Liga 1.

În urmă cu două zile, președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, i-a criticat dur pe Justin Ștefan și pe Răzvan Burleanu.

Despre secretarul general al LPF, Sorin Cârțu a spus că acesta „A fost avocat, judeca divorțuri, cui i se dădea mileul sau peștele de pe televizor după partaj”.

Justin Ștefan îi răspunde lui Sorin Cârțu

„Sorin Cârțu a fost un mare fotbalist, un antrenor important. Sunt convins că acele declarații au fost generate și de factorul emoțional, în urma unor greșeli de arbitraj. Nu am pretins niciodată că am venit în partea de management a fotbalului să îmi dau cu părerea în zona tehnică. Întodeauna am apelat la specialiști. Nu trebuie să fi jucat fotbal ca să înțeleg suferința oamenilor nedreptățiți de arbitraj.

Dacă vă uitați la istoricul meu, veți vedea că acest fenomen cumva m-a adoptat din 2006. Cred că această discuție nu face sensul analizei noastre.

Eu am găsit declarația domnului Cârțu amuzantă. Am avut o discuție cu domnul Rotaru și l-am întrebat dacă un finanțator ar fi trebuit să joace fotbal pentru a susține o echipă de fotbal. Sunt convins că domnul Cârțu va înțelege ceea ce am făcut noi pentru VAR, ceea ce trebuie să facă FRF. Eu îl asigur în continuare de tot respectul meu”, a spus Justin Ștefan, în exclusivitate la ProSport Live.

Declarația lui Sorin Cârțu

„Dacă ar fi avut VAR, arbitrul Istvan Kovacs ar fi dat penalty pentru noi și ar fi anulat penalty-ul pentru Chindia. Sunt ani de zile când sunt influențate arbitrajele…

Răzvan Burleanu a jucat fotbal? Justin Ștefan a jucat? Nu mai e Gino Iogulescu, pentru că are problemele lui. Unde au jucat ăștia? A fost avocat, judeca divorțuri, cui i se dădea mileul sau peștele de pe televizor după partaj…Sau căluțul ridicat în două picioare. E posibil așa ceva?

FRF și LPF trebuie să ajute arbitri. Să introducă VAR mai repede. Deținătorii de drepturi ar trebui să intervină, să ceară și ei VAR. Această tehnologie aduce spectacol”, a spus Sorin Cârțu, la ProSport Live.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen