Suspendarea a lăsat urme asupra lui Mihai Iosif: „Eu sunt om corect cu viața! Parcă se așteaptă să murim”

Suspendarea a lăsat urme asupra lui Mihai Iosif: „Eu sunt om corect cu viața! Parcă se așteaptă să murim”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suspendarea a lăsat urme asupra lui Mihai Iosif. Antrenorul celor de la Rapid este de părere că decizia luată de Federația Română de Fotbal nu a fost deloc una întâmplătoare, iar efectul este unul groaznic pentru echipa sa.

Fiindcă nu are Licență Pro, Mihai Iosif nu mai are voie să dea indicații de pe banca tehnică. În același timp, odată cu această decizie, a venit și cea legată de suspendarea și amendarea sa: două etape și 6.800 de lei. Din acel moment, Rapidul nu a mai câștigat niciun meci!

Giuleștenii au înregistrat un egal și trei înfrângeri în ultimele patru etape, iar entuziasmul începutului de sezon a dispărut. În acest moment se caută soluții pentru ieșirea din criză. Vineri, Rapidul a pierdut, pe Arena Națională, scor 0-1, împotriva celor de la FC Voluntari.

Mihai Iosif, amăgit de suspendarea pe care a ispășit-o

Antrenorul „principal” al celor de la Rapid este de părere că, în viață, nimic nu este întâmplător. Nici măcar decizia de suspendare luată de FRF și pusă în aplicare cu două ore înaintea unei partide din Liga 1. Decizie fără precedent în fotbalul european, dar care confirmă faptul că în fotbalul românesc se poate întâmpla absolut orice.

„Am făcut cel mai slab meci din acest campionat. Nu caut niciun alibi, jocul a fost penibil. În primul rând le-am spus și jucătorilor, dacă ne uităm la orice repriză până la meciul cu Craiova, sau cu Voluntari, o să vedeți că au ajuns o dată sau de două ori la poarta noastră. E o supărare că am pierdut un nou meci acasă, nu vreau să trăim din amintiri, să trăim din prezent și să fim atenți. Muncim, dar nu avem acea agresivitate pozitivă. Mă refer la dueluri unu la unu, să fim primul la minge, să băgăm capul în contra.

Probabil ne-am pierdut puțin busola, susținere din partea conducerii o am totală, jucătorii la fel, sunt ok. Eu sunt un om corect cu viața, cam asta am vrut să spun. Acea suspendare a mea a lăsat o urmă. Să vină cu trei ore înainte de meci a avut așa… un impact. Parcă se așteaptă să murim, cum spun unii. Moartea e cu Dumnezeu, fotbalul e un joc”, a declarat Mihai Iosif, la finalul partidei cu FC Voluntari.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele