Petrolul a dat-o-n bară din nou pe ”Ilie Oană”! ”Muncitorii” lui Viorel Moldovan au pierdut și cu nou-promovata ”FC U” Craiova și promovarea pare un vis și în acest sezon

Marius ANGHEL 25 Oct. 2020, 18:11 Liga 2

Petrolul și-a dezamăgit din nou suporterii pe teren propriu. Echipa antrenată de Viorel Moldovan a înregistrat o nouă înfrângere pe ”Ilie Oană”, a treia în patru meciuri dispute în acest sezon, acum cu ”FC U” Craiova, în fața căreia a cedat cu 0-1 și a căzut în afara locurilor de play-off.

Oltenii au revenit pe locul 1 în Liga 2 după o zi, s-au distanța la șapte puncte de trupa ploieșteană și par de neoprit în drumul către Liga 1.

William Baeten a înscris golul carierei pe ”Ilie Oană”, la o fază care nu anunța nimic

După primele minute în care s-a văzut presată pe teren propriu, Petrolul a avut o mare ocazie de a deschide scorul. Diarra (9) i-a luat fața lui Negru în fața careului mic și a relua cu capul din 6 metri pe lângă bara a doua. Apoi, ca din senin, William Baeten a prins o bombă de la 20 de metri central direct în vinclul din dreapta și a deschis scorul cu probabil golul carierei sale.

Ca de obicei până acum, oltenii s-au retras după ce au marcat, însă au reușit să-și țină la distanță de Robert Popa pe adversari. Petrolul a avut totuși ocazii, două prin Meijers (32 și 36), care a irosit lovituri de cap din poziții bune, și Bratu (40), a cărui lovitură liberă din 17 metri s-a dus pe lângă poartă. Căpitanul Pol Roige și-a încercat și el șutul de la 23 de metri central, însă mingea s-a dus tot pe lângă bara din dreapta.

Kitanov a salvat în fața lui Albu și Bălan. Petrolul a ratat ocazii mari prin Diarra și Beleck

Nici măcar discursul lui Viorel Moldovan de la vestiar nu i-a impulsionat mai mult pe ”municitorii” săi. Repriza secundă a început la fel de modest, iar cei care puteau da lovitura au fost tot oltenii. Albu (58) a executat frumos o lovitură liberă de la 25 de metri central, peste zid, spre vinclul din dreapta, însă Kitanov s-a întins și a respins în lateral.

Primul care a mutat a fost tot Craiova, prin Raicea în locul lui Compagno, dar și Petrolul a schimbat imediat de două ori, cu Balint și Constantinescu. Raicea (66) a intrat însă cu nerv și a creat o fază periculoasă la care Bălan, din cădere, a reluat peste poartă. Ulterior au intrat și Stoenac și Beleck, iar fostul CFR-ist a deviat perfect în 6 metri pentru Diarra (76), însă jucătorul din Mali s-a încurcat singur în picioarele sale lungi și n-a putut înscrie.

Petrolul a jucat atât de calm de parcă era sigură că va înscrie. A fost aproape din nou prin Beleck, care din 6 metri i-a luat fața lui Robert Popa la o centrare din stânga a lui Țicu, însă a trimis incredibil pe lângă bara a doua. Kitanov (80) a ținut apoi ”lupii” în joc cu intervenția în fața lui Bălan, iar Raicea (82) a luftat singur în fața porții, spre norocul gazdelor.

Debutantul Beleck a dat-o-n bară la penalty-ul obținut rușinos de Balint

Și totuși, după un plonjon rușinos în careu al lui Balint (83), la care arbitrul Ionuț Coza s-a păcălit și a acordat penalty, debutantul Steve Beleck (84) a bătut execrabil, moale, direct în bara din dreapta, însă ratarea a făcut dreptate.

Minutele de prelungiri au însemnat alte trei ocazii la poarta Craiovei, cu Popa scoțând greu de sub transversală o lovitură liberă bătută de Saim Tudor (90+3), cu Beleck (90+3) nefiind în stare să împingă mingea din mai puțin de un metru și cu un henț comis în propriul careu de Stoenac (90+4), la care arbitrul n-a mai acordat penalty, ci a fluierat direct finalul.

Craiova – pe locul 1, Petrolul – pe 7

S-a încheiat 1-0 pentru ”FC U” Craiova, care revine pe locul 1 în Liga 2 după doar o zi în care Metaloglobus i-a ocupat poziția, în timp ce Petrolul ajunge pe 7, în afara locurilor de play-off și încasează a treia înfrângere acasă în patru meciuri jucate pe ”Ilie Oană”. Oltenii au 20 de puncte, în timp ce prahovenii rămân cu 13 puncte.

PETROLUL PLOIEȘTI – U CRAIOVA 1948 SA 0-1

William Baeten 12′

Petrolul: Kitanov – Mendoza, Meijers, Huja, Țicu – Ekollo (Val. Balint 62′), Nir Lax – M. Bratu (Mih. Constantinescu 62′), Pol Roige (cpt.)(Botic 87′), Diarra (Saim Tudor 87′) – Buhăescu (Beleck 74′)
Rezerve neutilizate: R. Avram – Andr. Răuță, Poelmans, Rz. Matiș
Antrenor: Viorel Moldovan

”FC U” Craiova: Rob. Popa – R. Neagu, Paramatti, Diallo, Huyghebaert – Dr. Albu – Vl. Pop, Baeten (Stoenac 68′) – Cl. Bălan, Compagno (Raicea 60′), Rob. Răducanu (Andr. Ciolacu 86′)
Rezerve neutilizate: Mogoșanu – M. Avram, Blidar, Zimța, Al. Munteanu, Miuțescu
Antrenor: Dan Vasilică

Stadion: ”Ilie Oană” (Ploiești – Prahova); Fără spectatori; Arbitru: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov); Asistenți: Andrei Constantinescu (București) și Adrian Vornicu (Iași); Rezervă: Dragoș Nicolae Lunca (Cluj Napoca); Observatori: Dan Jiga (Bistrița) și Marian Lumînare (București).

Petrolul joacă următorul meci tot acasă, miercuri, de la ora 17:00, cu CSM Slatina, restanța din etapa 7, în timp ce Craiova o întâlnește abia pe 3 noiembrie, de la ora 17:00, la Severin, pe Aerostar Bacău, în etapa a 10-a.

Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures), George Filip (Mediafax Foto)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-simulare-cu-rar-se-vede-in-fotbal-in-petrolul-fc-u-craiova-balint-a-cazut-din-picioare-iar-arbitrul-a-dat-penalty-debutantul-beleck-n-a-profitat-de-cadou-19154371

Marius ANGHEL 25 Oct. 2020, 18:11 Liga 2
Pe aceeași temă