„U” Cluj o urmează pe Petrolul și se face de râs cu Sportul Snagov! „Studenții” obțin un punct cu mari emoții în fața ultimei clasate

Marius ANGHEL 13 Oct. 2019, 13:27 Campionat

Sportul Snagov și Universitatea Cluj au încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 11-a a Ligii 2, un meci foarte slab, sub nivelul Ligii a 2-a, pe un teren prost, și în care golurile au fost marcate în minutele de final. În al cincilea minut al prelungirilor, Safsaf a ratat o ocazie colosală pentru ilfoveni, ratând șansa să-i aducă echipei sale prima victorie în acest sezon.

În prima repriză, Snagovul a avut perioade bune de joc în care a dominat și și-a ținut adversarul în propria jumătate, dar ocaziile au fost tot la poarta lui Micle. Goalkeeperul ilfovenilor a respins pe lângă bară la mingea șutată de Takacs și deviată excelent de Gavra (6), iar apoi a intervenit și la mingea puternică trimisă de Rafa Miranda (34). Pop (44) a trimis în plasă, dar reușita sa a fost anulată pentru offside, după ce intercepția balonului la șutul lui Goga a făcut-o când era în afara jocului.

Însă și Sportul Snagov a avut câteva oportunități. Tordai a prins cu emoții mingea șutată de Safsaf (45), iar Apostol (45+1) a trimis peste din 8 metri lateral dreapta.

În partea secundă, prestațiile celor două echipe au scăzut, astfel că nivelul jocului a devenit unul execrabil pentru acest nivel. Ceitil l-a busculat din spate pe Takacs (60) în careul ilfovenilor și tot ei cereau penalty, iar Inacio (74) a trimis cu capul peste transversală din doar 7 metri.

Atunci când nu se mai aștept nimeni să se schimbe ceva a ieșit însă golul Universității. Transversala lui Dican (80) a dus la o tresărire în jocul clujenilor, iar Kay (81) s-a ridicat excelent la centrarea din corner a lui Rafa și a marcat cu capul din 6 metri. Apoi Pîrvulescu (86) putea închise jocul când a ratat incredibil din 10 metri, deși era singur cu portarul și nu îl presa nimeni.

Dar introducerea pe teren a lui Ioniță (86) a schimbat ceva în ofensiva ilfovenilor. Mai întâi i-a dat emoții lui Tordai (89) cu o reluare din cădere din 15 metri, iar la centrarea lui Rusu din dreapta, Kay (90) a blocat cu mâna, astfel că centralul a dictat penalty. Karim Safsaf (90+1) a executat cu ceva emoții, după ce Tordai a deviat mingea, și tot atacantul Snagovului putea da lovitura la ultima fază. Scăpat singur spre poartă de la mijlocul terenului, Safsaf s-a emoționat în fața lui Tordai și în loc să șuteze a vrut mai întâi să fenteze în dreapta. A fost blocat, astfel că ilfovenii au ratat prima victorie în acest sezon în al șaselea minut al prelungirilor, deși fuseseră arătate doar patru.

Cu al doilea punct obținut în acest sezon, după ce pe primul îl luase tot în fața unei echipe cu pretenții din Liga 2, Petrolul, Sportul Snagov se menține pe ultimul loc. În schimb, „U” Cluj face 12 puncte și scapă de locul 16, retrogradabil, urcând pe 13 datorită golaverajului mai bun. Însă e la egalitate cu alte patru echipe: ASU Poli, Călărași, Reșița și Ripensia.

––––––––––––––

Începută ieri, etapa a 11-a a Ligii 2 continuă astăzi cu alte trei meciuri. Primul are loc de la ora 14:30, pe stadionul Voința din Ghermănești, sat din comuna ilfoveană Snagov, în care se vor întâlni Sportul Snagov și Universitatea Cluj. Ambele echipe se află pe locuri retrogradabile în acest moment, clujenii avâns însă un avans de zece puncte și posibilitatea de a părăsi această poziție rușinoasă.

„U” Cluj ar fi putut să-și amâne meciul cu Snagovul

Chiar dacă avea posibilitatea de a-și amâna acest meci, fiindcă are trei jucători convocați la echipe naționale, așa cum au făcut-o în această etapă UTA, Dunărea Călărași, Campionii FC Argeș și ASU Politehnica, „U” Cluj n-a dorit însă acest lucru și a vrut să joace cu Sportul Snagov. De altfel, echipa lui Adrian Falub întâlnește cea mai slabă adversară din acest sezon, Sportul Snagov, o echipă care a acumulat până acum doar un punct.

„Studenții” au făcut ieri seară deplasarea la București, iar managerul sportiv Adrian Falub nu va putea conta la acest joc pe Cosmin Dur-Bozoancă, Tudor Telcean și Artur Crăciun, toți trei convocați la echipele naționale de tineret ale României, respectiv Republicii Moldova. Însă nu-l va putea folosi nici pe căpitanul din ultimele etape, mijlocașul George Florescu, aflat în stare de suspendare.

„U” Cluj vine după trei meciuri consecutive în care nu a pierdut, în ultimele două remizând la același scor, 1-1 cu Csikszereda și Ripensia, însă, în ciuda acestui lucru, se află pe un loc 16 rușinos, retrogradabil, astfel că la Ghermănești are o singură variantă pentru a ieși din zona roșie: victoria.

Sportul Snagov are un singur punct acumulat în acest sezon, contra unei alte mari echipe din Liga 2: Petrolul

De partea cealaltă, gazda, Sportul Snagov, ocupă ultima poziție în clasament, cu doar un punct acumulat în zece etape, însă în ultima perioadă a dat semne de revenire. Echipa antrenată de Valentin Ivan a cedat greu în precedentul joc, 0-1 la Constanța cu Farul, cu gol primit din penalty în minutul 90+3, dar a dat replici bune și Csikszeredei sau Ripensiei.

Trupa ilfoveană poate profita de absențele din lotul Universității pentru a înregistra o nouă surpriză în acest sezon, după acel 1-1 la Ploiești cu Petrolul.

În sezonul trecut, în care ambele echipe au luptat până aproape de final pentru locurile promovabile, rezultatele din meciurile directe au fost unele strânse. La Ghermănești a fost 0-0, în timp ce la Cluj-Napoca „U” s-a impus cu 1-0, prin golul marcat de Nicolae Pîrvulescu abia în minutul 88.

Meciul care are loc de la ora 14:30, pe stadionul Voința, din Ghermănești, va fi arbitrat de centralul Marius Chițu (Târgoviște), iar asistenți sunt Gabriel Ion Catană (Târgoviște) și Răzvan Mihai Dobre (Șotânga – Dâmbovița). Rezervă este Ionuț Cătălin Nanu (Giurgiu), iar observatori sunt Cristina Babadac (Alexandria) și Viorel Leșeanu (Giurgiu).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 11

COMENTARIUL LIVE:

â–ºSportul Snagov: Micle – Poștoarcă, Ghidurea, Ad. Neacșu, Turbatu – Ad. Stoica (cpt.)(Cubleșan 66′), G. Apostol – Dorobanțu (Narcis Ioniță 86′), Nechita, Mirică (Al. Rusu 78′) – Safsaf
Rezerve neutilizate: Oct. Stanciu – Ristea, Cos. Novac, Fl. Lungu
Antrenor: Valentin Ivan

â–º„U” Cluj: Tordai – R. Takacs, Kay, Inacio Miguel, Berci (Nic. Pîrvulescu 46′) – Al. Pop, Dican, Andre Ceitil (Vl. Mihalcea 79′), Taub – Goga (cpt.), Gavra (Rafa Miranda 22′)
Rezerve neutilizate: Gorcea – Burghele, Tiago Gomes, Guedj
Antrenor: Adrian Falub

â–ºMin 90+6 Final de partidă. Sportul Snagov și „U” Cluj termină meciul la egalitate, scor 1-1, după o partidă foarte slabă, sub nivelul Ligii 2. De altfel, chiar s-au întâlnit două echipe aflate pe locuri retrogradabile. Clujenii au marcat în minutul 81, prin Kay, același jucător a făcut penalty, iar Safsaf a egalat în minutul 90+1, iar Safsaf a irosit apoi ocazia meciului în minutul 90+6, după ce a rămas singur cu portarul și ar fi putut marca pentru prima victorie a echipei sale în acest sezon. Snagovul o încurcă și pe „U” Cluj, după ce celălalt punct obținut în acest sezon fusese contra Petrolului

â–ºMin 90+6 Ocazie colosală pentru Snagov. Safsaf scapă singur de la mijlocul terenului, pătrunde în careu, vrea să-l fenteze pe portar în dreapta, dar Tordai agață mingea. Safsaf recuperează și pasează înapoi pentru Cubleșan, care care trimite într-un adversar și faza se stinge, iar arbitrul fluieră finalul

â–ºMin 90+5 George Miclea primește cartonașul galben pentru tragere de timp

â–ºMin 90+1  1-1 Karim Safsaf bate penalty-ul în stânga, aproape de bară, iar Tordai sare pe direcție, deviază, însă nu a putut salva golul egalizator

â–ºMin 90  Meciul e prelungit cu patru minute

â–ºMin 90 Centrare din dreapta a lui Rusu și Kay blochează cu mâna, iar arbitrul dictează penalty

â–ºMin 90 Rafa are un șut centrare din dreapta, iar Miclea respinge în lateral mingea care mergea la colțul lung

â–ºMin 89 Ioniță reia din cădere de la 15 metri, iar Tordai prinde în doi timpi, cu ceva emoții

â–ºMin 86 Ultima schimbare și la Snagov. Intră Narcis Ioniță și iese Adrian Dorobanțu

â–ºMin 86 Centrare peste apărare, Pîrvulescu urmărește în careu și din 10 metri, singur cu portarul, trimite cu latul pe lângă bară

â–ºMin 81  0-1 Rafa centrează din cornerul de pe stâng, Carlos Daniel Silveira da Graça Kay se înalță bine la 6 metri de lângă Ghidurea și înscrie cu o lovitură de cap pe centru, pe lângă Micle

â–ºMin 80 Rafa Miranda bate o lovitură din stânga careului, Dican reia cu capul din 8 metri, iar mingea lovește transversala și apoi este respinsă în corner

â–ºMin 79 Ultima schimbare la Universitatea Cluj. Intră Vlad Mihalcea și iese Andre Ceitil

â–ºMin 79 Adrian Neacșu primește cartonașul galben după ce îl ține la mijlocul terenului pe Doga și apoi pe Dican

â–ºMin 78 O nouă schimbare la Snagov. Iese Andrei Mirică și intră Alexandru Rusu

â–ºMin 74 Inacio Miguel reia din 7 metri, cu capul, la un metru peste transversală, după o centrare dintr-o lovitură liberă din dreapta a lui Rada Miranda

â–ºCei 15 fani ai echipei clujene prezenți la stadion nu sunt demni a fi numiți galeria Universității Cluj la acest meci. Galeria Universității încântă prin cântecele ei și modul în care își încurajează favoriții. Cei 15 suporteri scandează din când în când, foarte rar, doar când jucătorii lui Falub ajung în dreptul lor, un anemic: „Haide U!, Haide U!”

â–ºMin 66 Snagovul face prima schimbare. Iese căpitanul Adrian Stoica și intră Paul Cubleșan

â–ºMin 64  Inacio Miguel îl lovește cu cotul în cap pe Nichita, într-un duel aerian, și primește cartonașul galben

â–ºMin 61 Pop trage slab din marginea careului, ușor lateral dreapta, pe lângă colțul lung

â–ºMin 60 Pîrvulescu pătrunde în vitează în careu, pe stânga, centrează în fața porții, acolo unde Ceitil ajunge primul, însă deviază cu pieptul mult pe lângă poartă, în dreapta. Ceitil este busculat din spate de Takacs și chiar Takacs cere penalty. Arbitrul nu se lasă impresionat de înșelătorie

â–ºMin 57 Centrare din stânga și Kay reia cu capul pe spate, mult pe lângă poartă. Clujenii joacă ceva mai bine în repriza a doua, însă nu reușește să pună în pericol poarta Snagovului

â–ºMin 46 S-a reluat meciul

â–ºMin 46 Adrian Falub schimbă din nou. Iese fundașul Dan Berci și intră mijlocașul Nicolae Pîrvulescu. Taub coboară ca fundaș stânga

â–ºMin 45+2 Pauză la Ghermănești. Sportul Snagov și „U” Cluj sunt la egalitate, după o primă repriză în care ilfovenii au fost mai buni

â–ºMin 45+2 Tordai calcă strâmb și își dă peste cap glezna dreaptă, iar după ce degajează arbitrul fluieră finalul primei reprize. Tordai se așează în fund și acuză dureri la gleznă

â–ºMin 45+2 Pop scapă pe contraatac, însă Neacșu intervine din spate și respinge

â–ºMin 45+1 Neacșu trimite lung în dreapta careului, Dorobanțu întoarce pe spate pentru Apostol, iar acesta trimite din 8 metri lateral, din unghi închis, peste poartă. Clujenii sunt cu toții în propria jumătate și au emoții în acest final de repriză

â–ºMin 45  Prima repriză e prelungită cu două minute

â–ºMin 45 Mirică avansează pe centru, combină cu Safsaf, care trage de la 16 metri, mingea atinge pământul denivelat din fața lui Tordai și îi dă emoții portarului, însă acesta respinge în față și apoi urmărește și prinde

â–ºMin 44 Goga șutează de la 25 de metri central, pe direcția lui Pop, care preia la 12 metri și înscrie lângă bara din stânga, însă acesta se afla în offside, astfel că reușita e anulată

â–ºMin 42 Dan Berci îl ține din spate pe Safsaf și primește cartonașul galben. Atacantul Snagovului trecuse în primă fază de Kay

â–ºMin 40 Clujenii pleacă pe contraatac, Goga pătrunde în careu, nu poate șuta, ține de minge, pasează înapoi pentru șutul lui Ceitil, care trage în blocaj de la 16 metri. Universitatea joacă prost și astăzi. Ultima clasată Sportul Snagov a avut posesia și a dominat partida în multe momente din această prima repriză

â–ºMin 34 Rafa prinde un șut bun de la 20 de metri, însă Micle intervine salvator și respinge în ultimul moment în dreapta sa

â–ºMin 22 Iese Cristian Gavra, care acuză accidentarea suferită în minutul 7, și intră Rafa Miranda

â–ºMin 20 Falub pregătește o primă schimbare: introducerea lui Rafa Miranda

â–ºMin 18 Tordai iese la 7 metri și respinge în lateral mingea centrată dintr-un corner de pe dreaptă. Ilfovenii bat autul din stânga, centrează în centrul careului, acolo de unde Dorobanțu reia de la 11 metri, mingea e deviată și se duce peste poartă. Clujenii au emoții

â–ºMin 14 Poștoarcă centrează din dreapta, Stoica se înalță bine la 11 metri central și reia cu capul, însă Tordai e pe fază și prinde în dreapta sa

â–ºMin 7 Gavra acuză o accidentare după contractul cu Micle, la centrare venită din cornerul de pe dreapta, iar atacantul clujenilor are nevoie de îngrijiri medicale

â–ºMin 6 Takacs are un șut centrare, Gavra deviază, iar Micle deviază în corner puțin pe lângă bara din stânga sa

â–ºMin 4 „U” Cluj este încurajată la acest meci de o galerie de 15 suporteri. Din tribună urmărește meciul cu Gheorghe Mulțescu. „U” Cluj caută antrenor, fiindcă Falub nu vrea să fie „principal”, ci manager, iar acum este interimar

â–ºMin 1 A început partida de la Ghermănești. Terenul de joc are porțiuni în care iarba este arsă

â–ºReamintim că „U” Cluj nu îi poate folosi astăzi pe Cosmin Dur-Bozoancă, Tudor Telcean și Artur Crăciun, toți trei convocați la echipele naționale de tineret ale României, respectiv Republicii Moldova, dar nici pe mijlocașul George Florescu, aflat în stare de suspendare.

â–ºPe banca de rezerve a Universității Cluj se află și unul dintre cei doi jucători legitimați în această săptămână. Mijlocașul francez de 22 de ani Arnaud Arthur Jacques-Marie Guedj, ultima dată la Skënderbeu Korçë, în Albania, ar putea debuta pentru echipa clujeană. În schimb, mijlocașul Alexandru Roșca (21 de ani), ultima dată la CSM Reșița, n-a prins lotul de 18.

Marius ANGHEL 13 Oct. 2019, 13:27 Campionat
Pe aceeași temă